SEARĂ DE OBSERVAȚII ASTRONOMICE LA PLANETARIUL BAIA MARE

observatii astronomice la planetariul baia marePlanetariul Baia Mare, de pe strada George Coșbuc, nr.16, vă așteaptă la o seară de observații astronomice, Sâmbătă – 9 noiembrie 2013 – între orele 20.00 – 00.05, pentru a realiza împreună un sondaj astronomic asupra cerului Băii Mari. Condițiile meteo par să fie incerte, însă prin această sesiune de observații astronomice, dorim să mulțumim publicului pentru interesul față de această știință fascinantă!

Vedetele serii sunt stelele Vega, Altair, Aldebaran, Capella, Uranus și – desigur, Luna! Dacă starea vremii o permite … vom accesa și banca de date a galaxiilor! Intrarea este liberă, evenimentul fiind înscris în calendarul Proiectului ”Constelații Românești Tradiționale – Etapa Națională” – proiect cultural sprijinit de Administrația Fondului Cultural Național.

Vă reamintim că foarte curând va fi repus în funcțiune și observatorul astronomic, în turnul căruia veți putea vizita o expoziție despre obiecte Messier și care – prin telescopul ce va fi instalat – va deveni o bază permanentă pentru călătoriile printre aștri.

Planetariul Baia Mare

UPDATE – filmul evenimentului … foarte pe scurt

About crtrocom

Site-ul dedicat constelațiilor românești tradiționale, respectiv viziunii populare românești despre Univers reprezintă un produs de popularizare inițiat odată cu proiectul Constelații Românești Tradițional (2012), ce a livrat în spațiul public prima expoziție digitală multimedia din România, o abordare de succes continuată cu extinderea exponatelor virtuale de la 9 la 39, în 2013 și organizarea unei conferințe naționale cu participare internațională ”Cerul românesc și comparația cu alte mitologii stelare”. În 2016 – patrimoniul cultural imaterial al cunoștințelor și tradiției populare despre cer a revenit sub forma unei expoziții multisenzoriale: ”Cerul în Mâinile Tale – expoziție tactilă”, dedicată în primul rând nevăzătorilor și persoanelor cu deficiențe de vedere. În 2017, două noi proiecte aduc în atenția publicului această moștenire culturală esențială arheo-astronomică sau etno-cosmologică, sub forma unui planetariu mobil pentru nevăzători și a unui anuar de astronomie populară al Complexului Astronomic Baia Mare. Toate aceste proiecte au fost și sunt co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național, iar acest website este platforma de popularizare a constelațiilor românești tradiționale. www.crt-ro.com este un produs realizat și menținut de Complexul Astronomic Baia Mare (www.planetariubm.ro)

Tagged , . Bookmark the permalink.

Feedback-ul dumneavoastră!