SEARĂ DE OBSERVAȚII ASTRONOMICE LA PLANETARIUL BAIA MARE

observatii astronomice la planetariul baia marePlanetariul Baia Mare, de pe strada George Coșbuc, nr.16, vă așteaptă la o seară de observații astronomice, Sâmbătă – 9 noiembrie 2013 – între orele 20.00 – 00.05, pentru a realiza împreună un sondaj astronomic asupra cerului Băii Mari. Condițiile meteo par să fie incerte, însă prin această sesiune de observații astronomice, dorim să mulțumim publicului pentru interesul față de această știință fascinantă!

Vedetele serii sunt stelele Vega, Altair, Aldebaran, Capella, Uranus și – desigur, Luna! Dacă starea vremii o permite … vom accesa și banca de date a galaxiilor! Intrarea este liberă, evenimentul fiind înscris în calendarul Proiectului ”Constelații Românești Tradiționale – Etapa Națională” – proiect cultural sprijinit de Administrația Fondului Cultural Național.

Vă reamintim că foarte curând va fi repus în funcțiune și observatorul astronomic, în turnul căruia veți putea vizita o expoziție despre obiecte Messier și care – prin telescopul ce va fi instalat – va deveni o bază permanentă pentru călătoriile printre aștri.

Planetariul Baia Mare

UPDATE – filmul evenimentului … foarte pe scurt

Feedback-ul dumneavoastră!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.